Crucea Roşie a reuşit să colecteze peste cinci milioane de dolari destinaţi activităţii de
intervenţie în Haiti într-o singură zi de campanie de strângere de fonduri prin mesaje pe telefonul mobil şi pe site-uri de socializare ca Twitter sau Facebook, relatează CNN, citată de mediafax.ro
“Această campanie a depăşit orice record anterior, de când se folosesc mesajele pe telefonul mobil” pentru strângerea de fonduri, a declarat Wendy Harman, director în cadrul Crucii Roşii. Această campanie a făcut parte dintr-un efort online, cu scopul ajutării victimelor cutremurului care a devastat această ţară.
Joi la prânz, cinci dintre cele mai populare zece subiecte de discuţie pe Twitter erau legate în mod direct sau indirect de Haiti, iar subiectul “Help Haiti” era primul pe listă.
Numeroase celebrităţi, inclusiv cântăreţul Adam Lambert, actorul Ben Stiller, ciclistul Lance Armstrong şi actriţa Lindsay Lohan, au utilizat profilurile lor pe Twitter pentru a pleda în favoarea unor donaţii pentru activităţi de salvare. Lohan a postat miercuri pe Twitter mesajul “Vă rog, faceţi tot ce puteţi. Vă rog”, referindu-se la contul umanitar online înfiinţat de muzicianul de origine haitiană Wyclef Jean, pentru ajutarea victimelor cutremurului.
[...] Pe Facebook şi Twitter s-a reuşit o mobilizare mondială extraordinară de ajutorare a celor din Haiti. [...]